10 minute pentru conectare

Pentru ca un copil să se dezvolte armonios are nevoie de certitudinea că are pe cineva pe care poate conta. Și ce persoane mai potrivite există decât propriii lui părinți?

Dr. Laura Markham descrie în cartea ei, Părinți liniștiți, copii fericiți, tipurile de atașament pe care copilul le poate dezvolta, în funcție de interacțiunea pe care o are cu părinții. Astfel, există atașamentul securizant – copilul plânge la despărțirea de adult, dar se liniștește relativ repede atunci când acesta se întoarce, atașamentul nesigur – copilul protestează, dar la întoarcerea adultului îl respinge și atașamentul evitant – nu protestează la plecarea adultului și nu caută consolare atunci când acesta se întoarce. Evident, de preferat este primul tip.

Cum poți crea un atașament securizant într-o lume în care părinții au atât de multe griji și preocupări, iar copiii sunt uneori chiar mai ocupați decât adulții?

Unul dintre lucrurile care te pot aduce mai aproape de copilul tău este să-ți faci timp pentru el. Acordă-i copilului măcar 10 minute în fiecare zi! Este minimul de care ai nevoie pentru a realiza conectarea cu el. Atenție însă, există niște reguli:

Anunță-l de fiecare dată când urmează să îți petreci timp cu el.

În măsura în care situația o permite, programează acest timp special pentru mai multe zile. În acest fel, copilul va învăța să anticipeze plăcerea timpului petrecut alături de tine.

Ține-te de promisiune.

Mai ales dacă ai făcut programul pe mai multe zile, respectă-l. În acest fel, copilul va învăța că se poate baza pe tine. Dacă intervine ceva, anunță-l, explică-i ce s-a întâmplat și stabiliți împreună când veți recupera acel timp.

Alegeți pe rând cum să petreceți acest timp.

O dată tu, o dată el. În acest fel vei afla ce-i face plăcere, iar copilul va învăța să ia decizii. Atunci când dorințele lui nu sunt realizabile, folosește-ți imaginația. Poți face o călătorie pe Marte și de pe canapeaua din sufragerie!

Fii prezent/ă.

Acordă-i toată atenția ta. Închide telefonul și televizorul. Roagă ceilalți membri ai familiei să nu vă întrerupă. Dacă mai sunt și alți copii, învață-i să respecte timpul fiecăruia sau lasă-i în grija altcuiva.

Nu-l judeca

În cazul în care apar emoții negative, consolează-l, nu-l judeca. Dacă se va simți judecat este posibil ca data viitoare să nu-ți mai spună prin ce trece.

Tu când îți vei petrece zece minute cu copilul tău?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *