Copiii se dezvoltă diferit, dar la fel ca și în cazul dezvoltării fizice, și abilitățile sociale și emoționale au anumite etape care trebuie atinse până la o anumită vârstă.
0-3 luni
- Începe să zâmbească și să se uite direct la tine.
- Se calmeaza când este în prezența unui adult pe care-l cunoaște.
- Se liniștește când este luat în brațe.
- Se calmează singur sugându-și degetul sau mâna..
3-6 luni
- Zâmbește și râde.
- Recunoaște adulții cu care intră frecvent în contact
- Plânge când îl supără ceva
- Își arată entuziasmul dând din mâini și din picioare.
- Devine atent când își aude numele.
- Zâmbește când se vede în oglindă.
6-9 luni
- Exprimă clar diferite emoții.
- Îi place să se joace cucu-bau.
- Plânge când își pierde jucăria sau jocul este întrerupt.
- Devine temător în prezența străinilor.
9-12 luni
- Face diferența între străini și membri familiei și începe să plângă când părinții pleacă din raza vizuală.
- Este atent la comenzi simple: nu! dă-mi! etc.
- Imită o parte dintre acțiunile adulților.
- Se teme de situații noi.
- Se întoarce când își aude numele.
1-2 ani
- Se recunoaște în oglindă sau în fotografii.
- Începe să spună nu când i se cer diverse lucruri.
- Înțelege ce i se cere și răspunde.
- Își îmbrățișează părinții, animalele de companie și jucăriile.
- Dă semne de gelozie când nu este în centrul atenției.
- Se poate juca singur câteva minute.
- Reacționează la schimbările din programul zilnic.
- Are o gamă mai mare de emoții (tantrumuri, poate mușca pentru a-și arăta nemulțumirea etc)
- Devine interesat de alți copii și se poate juca alături de ei, dar încă nu se joacă împreună.
2-3 ani
- Poate avea schimbări rapide de dispoziție.
- Este capabil să comunice ce vrea și să refuze cererile adulților.
- Devine mai temător în anumite situații (de exemplu, îi este frică de întuneric).
- Își apără jucăriile.
- Începe să se despartă mai ușor de părinți.
- Își dorește să fie mai independent.
- Poate deveni mai rușinos și poate începe să plângă mai ușor.
3-4 ani
- Este dispus să “împartă” jucăriile.
- Inițiază jocuri sau se alătură altor copii care se joacă.
- E capabil să urmeze regulile simple ale unui joc.
- Se joacă de-a mama/tata/animalele etc
- Poate deveni mai compliant la cererile părinților.
4-5 ani
- Începe să-și dea seama de diferența dintre bine și rău, comportament potrivit versus comportament nepotrivit.
- E capabil să rămână într-o sarcină dificilă un timp mai îndelungat.
- Ascultă atunci când vorbește altcineva.
- Își face prieteni.
5-6 ani
- Devine conștient că este băiat/fetiță și preferă să se joace cu copii de același sex.
- Încă mai testează limitele, dar este dispus să ajute și să facă pe plac adulților.
- Începe să înțeleagă ce înseamnă să-ți fie rușine.
- Începe să-și dea seama ce cred ceilalți copii despre el.
7-8 ani
- Încearcă să-și exprime verbal emoțiile dar încă poate reacționa violent atunci când este supărat.
- Se poate plânge de ceilalți copii.
9-10 ani
- Grupul de prieteni se restrânge și începe să aibă secrete.
- Poate începe să devină mai retras față de familie și să-și dezvolte propria identitate.
11-15 ani
- Gândirea devine mai logică.
- Simte nevoia de intimitate.
- Devine mai introspectiv
- Testează noi stiluri și noi comportamente în ideea de a-și găsi propria identitate.